Bine
v-am găsit!
Timp
de câteva săptămâni vom afla împreună care sunt, conform lui
John Maxwell, principiile de stabilire a relațiilor. Baza aceasta ne
va fi utilă ulterior când vom descoperi practici de stabilire a
relațiilor.
Dacă
vă gândiți la un aspect care ne este comun tuturor, ființelor
umane și nu numai, care ar fi acela? Ce avem în comun noi, oamenii,
indiferent de profesie, statut, naționalitate sau vârstă? Unul
dintre aceste aspecte în comun este comunicarea. Zilnic, transmitem
și primim informație. Conversații, apeluri telefonice, mesaje,
e-mail-uri, reclame, ziare, cărți, site-uri, blog-uri. Toate sunt
surse prin care noi comunicăm între noi.
“Este
simplu să vorbești. Toată lumea vorbește. Întrebarea este cum
poți face astfel încât cuvintele tale să conteze?”
Aceasta
este întrebarea pe care autorul cărții o adresează cititorilor.
Aceeși întrebare îmi apare și mie în
minte de multe ori când comunic fie
verbal, fie în scris. Contează cuvintele mele? Ajung ele la
destinatar așa cum au fost gândite la început sau își pierd
substanța între timp? Cred că ceea ce rostim, ceea ce scriem poate
să aibă un impact asupra celorlalți
și cred că este important să gândim înainte să transmitem
gandurile noastre. Până la urmă cuvintele ne pot apropia sau
îndepărta de persoana din fața noastră și ține de noi acordăm
atenție acestui aspect.
Se
discută des despre faptul că unul din factorii succesului este o
comunicare eficientă. Dar ce înseamnă o comunicare eficientă? Un
pas sigur spre o comunicare eficientă este să stabilim o relație
cu persoana din fața noastră. Fie că este vorba de clienți,
colegi de birou, prieteni, copii
sau familie este important să creăm un drum, o legătură între
noi și ceilalți.
„Stabilirea
relațiilor este abilitatea de a te identifica cu ceilalți și de a
relaționa cu ei astfel încât să ai o influență din ce în ce
mai mare asupra lor.” (Maxwell, 2010, p. 17)
Poate
să pară simplu, însă odată ce încercăm să facem acest lucru
ne vom da seama că deși ne doream să fie o legătură între noi
și ceilalți, aceasta poate să lipsească sau să aibă
întreruperi. Mi s-a întâmplat să vorbesc, să încerc să explic
un lucru unei persoane, să îmi susțin un punct de vedere și apoi
persoana respectivă fie să nu înțeleagă ce am vrut să spun, fie
să înțeleagă greșit și să acționeze contrar ideii mele. În
situații de genul acesta întotdeauna se creează frustrări. Iar
aceste frustrări le putem elimina printr-o comunicare eficientă și
prin stabilirea unei relații.
Abilitatea
de a stabili relații este ca mai toate abilitățile una care se
poate învăța și exersa. Bineînțeles acest lucru poate însemna
că vom fi nevoiți să ieșim puțin din zona noastră de confort și
să nu ne fie teamă să încercăm. John
Maxwell spune ca
a întâmpinat dificultăți în prima
parte a vieții sale în ceea ce privește stabilirea relațiilor.
Este un exemplu, al unui om care a vrut să facă o schimbare și a
reușit.
Îmi
doresc să fi reușit prin acest articol să ajung la voi și să
stabilim o legătură.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.
În domeniul ingineriei:
Pentru o fabrică din domeniul automotive din Sibiu suntem în căutare unui Responsabil control, o persoană cu atenție mare la detalii și bune abilități de lucru în echipă.
În cadrul aceleași fabrici suntem în căutarea unui Inginer de proces, o persoană cu studii tehnice, bune abilități de analiză și comunicare.
Tot în cadrul fabricii de mai sus, căutăm o persoană care să își dorească să lucreze pe un post de Inspector Calitate. Este importantă experiența anterioară pe un post similar.
Suntem de asemenea, în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.
Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți.
Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware
Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU.
În domeniul vânzărilor:
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.
Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.
Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric.
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei.
Pentru cei interesați de domeniul imobiliar avem disponibil un post de Asistent Manager Vânzări. Postul presupune consilierea clienților până la semnarea contractelor și implicarea în diverse negocieri.
Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane.
Să ne recitim cu bine data viitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu